Înțelegem că prin deschiderea centrului Sattva Center am introdus un concept nou în oraș. Asta a fost și ideea principală: să oferim șansa oamenilor de a înțelege importanța identificării și vindecării rădăcinei unei probleme, nu doar simptomele.
Schimbarea în general necesită timp de digerare și de acceptare. Pentru a mișca mai repede lucrurile în acest sens astăzi voi trece în revistă câteva provocări cu care ne-am întâlnit de la deschidere și până acum. Acest lucru, sperăm noi, să vă ajute să înțelegeți mai bine rolul nostru și misiunea pe care ne-am însușit-o.
Puține persoane înțeleg rolul alimentației
Aceasta a fost cea mai mare surpriză. Activând în domeniu, ajungi să uiți că ceea ce tu știi, nu e automat ceea ce toată lumea cunoaște :). Astfel, am plecat la drum cu ideea că toată lumea cu care voi interacționa cunoaște importanța alimentației și modul în care aceasta ne afectează starea de sănătate.
În practică, însă, am constatat că sunt puține persoane care oferă importanța cuvenită alimentației.
Știm încă de la Hippocrate că toate bolile pleacă din intestin și că noi suntem ceea ce mâncăm – iar ultimele studii din domeniu reușesc să confirme aceste afirmații.
Specialiștii au identificat conexiuni între intestin și restul organismului, acestea la rândul lor fiind întregi arii de studiu, precum: axa intestin-creier, axa intestin-tiroidă, conexiunea dintre intestin-microbiom-sistem imunitar și cam orice altă parte a corpului la care ne putem gândi.
Nu e de mirare că în prezent, când 90% dintre noi au o alimentație procesată, prevalența bolilor cornice este atât de mare. Vă asigur că aceasta nu este o coincidență, ci un proces de tipul cauză-efect.
Așadar, principala noastră preocupare ar trebui să fie legată de ceea ce mâncăm – nu cădem în extreme, ortorexia este o afecțiune serioasă, însă trebuie să avem în vedere că mâncarea este cea care ne poate vindeca sau îmbolnăvi și este de datoria noastră să alegem alimente sănătoase, a căror sursă o cunoaștem și care nu au fost supuse unor procese greu de explicat. Ca idee, dacă nu există afecțiuni care să ne împiedice în această privință, ar trebui să adoptăm sau mai bine spus să readoptăm stilul de viață al bunicilor noștri. Aceștia mâncau de sezon ( nu aveau roșii iarna ), făceau pâine în casă, mâncau legume, fructe, carne, ouă din propria curte (deci, din sursă cunoscută și sigură), munceau în aer liber și respectau timpurile naturii: primăvara-vara-toamna munceau și iarna se odihneau mai mult.
Înțeleg că este mai dificil în vremurile actuale să trăim astfel, dar nu este imposibil. Putem oricând să ne găsim o sursă de la țară de la care să procurăm carne, ouă, legume, fructe sau pe cineva de încredere din piața locală. Ideal este să limităm consumul de alimente cumpărate din supermarket-uri, în special cele de origine animală.
În ceea ce privește ritmul circadian este foarte important să ne lăsăm corpul să se adapteze la ritmul soarelui. Asta înseamnă că după ce se întunecă, încercăm să nu folosim lumini puternice. Putem apela oricând la lumânări sau la becuri ce permit setarea culorii și a intensității. De asemenea, electronicele înainte de somn sunt o idee neinspirată deoarce ne blochează secreția de melatonină și capacitatea de a avea un somn odihnitor. Când vine vorba de corpul uman, totul este conectat. Fără un somn odihnitor, ne crește nivelul de stres, de la stres ne crește inflamația în corp și ne scade capacitatea de digestie.
Așadar este bine să ținem cont și de acest aspect.
2. Apa de la robinet și frica de plastic
Când vine vorba de consumul de apă avem mai multe tabere: persoanele care nu beau deloc sau foarte rar, persoanele care beau de la robinet/pompă, persoanele care folosesc diverse filtre și cele care aleg să cumpere apa.
Fiecare persoană care ne trece pragul a auzit măcar o dată recomandarea noastră privind apa: beți apă de calitate. Asta înseamnă că apa de la robinet este un mare NU. Pe lângă faptul că nimeni nu garantează că este în regulă să o consumăm, ne putem da seama singuri de acest lucru dacă o mirosim sau dacă o lăsăm puțin la decantat. Uneori mirosul de clor este izbitor și sunt sigură că dacă nu miroase a clor, un miros neplăcut tot simțim. Nici apa de la pompă nu este de apreciat.
Apa filtrată este fix asta: apă filtrată. Deși filtrele ne scapă de compușii de nedorit din apă, ne scapă și de minerale. Oricât de scump și de inovativ ar fi un filtru, mineralele nu le poate adăuga în apă în modul în care natura face asta.
Astfel ne rămâne o singură variantă : apa minerală de izvor. Fie că suntem norocoși să avem propriul izvor în curte, fie că o cumpărăm – aceasta rămâne cea mai bună variantă pentru sănătatea noastră.
De cele mai mult ori, când recomand apa minerală îmbuteliată acesta este primul contraargument pe care îl primesc: sticla de plastic. Vă asigur că nu este un pericol atât de mare pe cât credem, față de apa consumată de la robinet sau cea lipsită complet de minerale.
Țara noastră ne oferă o adevărată varietate de ape minerale, fie ele plate sau carbogazoase și nu ar trebui să lăsăm frica de plastic să ne oprească din a le consuma. Este bine să alternăm tipul de apă pe care îl consumăm și să nu ne axăm pe un singur tip. Când cumpărați apă aveți în vedere faptul că trebuie să aveți diversitate în ceea ce privește tipul și cantitatea de minerale.
3. Ideea că există soluții minune și că pastilele vindecă
Am repetat în nenumărate rânduri că ideea aceasta de soluție minune este un adevărat dușman pentru noi. Soluția minune nu există, nu a existat niciodată și sincer nici nu cred că vom prinde timpurile în care ea va exista. Pastilele de cele mai multe ori asta ne promit. Deși unele dintre ele sunt indispensabile, și ne ajută să ținem sub control diverse afecțiuni, majoritatea dintre ele tratează doar simptome. Cu siguranță sunt situații în care medicamentele salvează vieți. Dar sunt sigură că durerea de cap persistentă pe care o tratăm cu pastile, ne atenționează că ceva nu funcționează cum trebuie: poate suntem deshidratați sau poate avem nevoie de o pauză sau de aer curat. Dar cei mai mulți aleg să ia o pastilă și să își vadă mai departe de treabă. Ei bine, data viitoare când vreți să procedați astfel, vă recomand să luați o pauză de lectură și să citiți prospectul.
Suntem îndemnați la tot pasul către aceste remedii minune, dar ele sunt doar niște iluzii. Calea corectă este să ne oprim și să ne întrebăm de ce ne doare capul sau orice altă parte a corpului și să rezolvăm problema prin identificarea cauzei, nu doar să mascăm niște simptome. În cele din urmă corpul nostru va ceda și de cele mai multe ori dezvoltăm diverse boli cronice. Iar acestea nu se tratează ci se țin sub control… cu pastile. Este dificil să intrăm în acest cerc vicios, de aceea prevenția este cel mai bun tratament pentru orice.
Pentru a vindeca orice afecțiune este nevoie de timp. Boala de regulă nu se instalează în corp peste noapte. Avem simptome cu mult timp înainte, dar cum am menționat deja, alegem să le mascăm cu diverse soluții de moment până când situația se înrăutățește suficient de tare încât să o băgăm în seamă. Cum nu s-a instalat peste noapte, nici nu o să treacă peste noapte. Este vorba de un întreg proces în care noi suntem responsabili pentru propria persoană. În acest proces alimentația, odihna, hidratarea, managementul stresului și tehnicile conștiente de relaxare joacă rolul principal. Putem interveni cu terapii de curățare, precum hidrocolonoterapie, drenaj limfatic, curățări ale ficatului, post sau cu suplimente de calitate, dar acestea fără fundație nu o să ne ducă acolo unde vrem. Iar fundația se toarnă cu respect și iubire de sine, cu răbdare și credință, cu gânduri bune și înțelegere pentru propriul nostru corp.
Noi vă dorim răbdare în tot acest proces și sperăm că încet-încet ne veți lăsa să vă ghidăm către cea mai bună versiune a voastră. Promitem că merită.
Provocări… în lucrul cu clienții