Loading...

Sattva Ce(nter)?

October 30, 2022 sattvacenter Comments Off

 În Ayurverda, există trei energii care alcătuiesc tot ceea ce ține de lumea materială: tamas, rajas și sattva. Aceste trei energii, sau aceste trei gunas cum sunt denumite în știința milenară Ayurveda, în funcție care dintre ele predomină, ne afectează în mod direct viața.

Pe scurt și destul de simplist explicat, tamas este energia impurității, a lenei, a întunericului. Drept exemplu, ne putem gândi la inerție, la moarte ca fiind situații tamasice.

Rajas, deși pare a fi opusul lui tamas, reprezentând mișcarea, energia, pasiunea – ea este o energie înrădăcinată în dorință și atașament, mai ales față de lucrurile materiale, nefiind o energie benefică pe termen lung. Cea de a treia guna, și anume, sattva este energia ce se manifestă prin armonie, echilibru, puritate. Sattva este reprezentată la cel mai înalt nivel de iubire și de iertare.

Tot ceea ce ne înconjoară este format din aceste trei energii, inclusiv noi, oamenii. Este important de reținut că nu ne aflăm tot timpul într-o singură astfel de guna, ci că aceastea oscilează. În filosofia yoghină, țelul este să estompezi, prin voință proprie, tamas guna și rajas guna pentru a fi, în cea mai mare parte a timpului, în energia sattva. Putem face acest lucru prin modul de alimentație, alimentele având și ele guna proprie, prin ceea ce gândim, prin intermediul oamenilor cu care ne înconjurăm și prin intermediul situaților în care alegem sau nu să ne implicăm. Am făcut această mică recapitulare pentru a oferi o explicație asupra denumirii centrului nostru.

Sattva Center își are rădăcina în tot ceea ce sattva guna semnifică. Scopul nostru este de a oferi un ajutor în estomparea celor două energii, tamas și rajas, care ne înconjoară și care sunt atât  de promovate în societatea actuală.

Un alt termen pe care simt nevoia să îl explic pentru a înțelege mai bine conceptul din spatele Sattva Center, este cel de holistic. Denumirea de centru de vindecare holistică nu este aleasă întâmplător, cum nici serviciile oferite nu au fost alese fără să îndeplinească niște criterii bine definite.

 Abordarea holistică reprezintă abordarea în care nu segmentăm persoana din fața noastră, ci ne adresăm întregului organism. Ne bazăm activitatea pe faptul că organsimul uman nu poate funcționa optim fără un segment al acestuia și că totul este interconectat.

Astfel, dacă ne confruntăm cu o serie de simptome, analizăm ceea ce corpul încearcă să ne comunice prin intermediul lor și descoperim adevărata cauză pentru acestea. Construim, piesă cu piesă, un puzzle care în cele din urmă, ne va arăta rădăcina-problemă. Acest proces poate lua timp și vă asigur că nu există o scurtătură către vindecare. De asemenea, nu există nici soluții magice care să ne transporte ca prin minune într-un viitor în care noi suntem perfect sănătoși. Singura metodă prin care putem obține acest lucru este prin asumarea responsabilității pentru sănătatea noastră și prin abordarea corpului ca un întreg. 

Să fim sănătoși este un drept, dar și o responsabilitate. Credința socială că după trecerea de o anumită vârstă trebuie să ne așteptăm să fim loviți din plin de o serie de afecțiuni este foarte toxică și deloc binevoitoare. Într-adevăr, după etapa de 40-50 de ani, în funcție de persoană, apar mult așteptatele afecțiuni. Ceea ce noi trebuie să înțelegem este faptul că aceste afecțiuni nu apar peste noapte, ele s-au format în timp. Corpul nostru ne-a transmis semnalul de alarmă, pe care poate l-am amuțit cu un remediu de moment sau poate că nici nu l-am băgat în seamă. Modul în care am trăit până la această vârstă începe să își pună amprenta pe viața noastră, iar noi uităm de faptul că toate lucrurile au o consecință naturală și ne resemnăm prea ușor la o viață în care boala este normală. De aceea, prevenția este esențială, pentru că acolo unde nu prevenim, va trebui să tratăm. Prin metodele clasice de tratament ajungem de cele mai multe ori într-un punct în care ne simțim tot mai îndepărtați de corpul nostru, în care nu îl înțelegem și în care ne pierdem încrederea în el și în capacitatea sa extraordinară de a se vindeca. De aceea, fără a privi corpul în ansamblu său face mai mult rău decât bine. Ne îndepărtează de propria noastră natură și de legătura noastră cu lumea din jur.

Din tot acest articol, aș dori să rămâneți cu următoarea idee: nimeni nu poate avea grijă de noi mai bine decât propria persoană. Suntem stăpânii propriului corp, noi instinctiv știm cum să avem grijă de el și nu trebuie să lăsăm pe nimeni să ne răpească controlul asupra lui și asupra propriei sănătăți. Puneți întrebări acolo unde nu înțelegeți, cereți explicații atunci când vi se ofertă un tratament, întrebați de efecte adverse și luați-vă timp de gândire. Nu uitați, suntem mai mult decât o adunătură de organe și vene, suntem un întreg univers format din trilioane de celule, fiecare dintre ele lucrând în favoarea noastră.